SUBIECTELE DE LA EVALUAREA NAȚIONALĂ – LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

SUBIECTELE DE LA EVALUAREA NAȚIONALĂ – LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
Ministerul Educației va publica baremele de la proba scrisă la ora 15:00
Subiectele primite de elevii de clasa a VIII-a la proba scrisă de la Limba și literatura română (Evaluarea Națională 2025) au avut două texte suport: primul din Radu Tudoran – „Toate pânzele sus!” și al doilea din Emil Racoviță – „Spre Polul Sud”. Pe baza acestor texte, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe.
La subiectul al II-lea, elevii au avut o compunere, de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare dintr-o excursie.
Subiectele au fost sub formă de broșură cu 10 pagini. Broșurile au fost împărțite după ora 9:00, iar proba durează până la ora 11:00, elevii cu cerințe speciale putând să lucreze până la ora 12:00.
Ministerul Educației va publica baremele de la proba scrisă la ora 15:00. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, au fost înscriși pentru susținerea acestui examen peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a. Sunt cu 14.000 mai puțini decât erau înscriși în clasa a VIII-a în urmă cu 3 luni, la simularea de examen.
VEDEȚI AICI SUBIECTELE !!!
Citește și:
- 10:43 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, a depus un important proiect de infrastructură la Ministerul Transporturilor - VIDEO
- 09:59 - Orașele care interzic păcănelele vor rămâne și fără agențiile Loto. Un primar atacă legea „prost gândită”
- 08:04 - Români blocați în Orientul Mijlociu se întorc acasă: avionul a decolat din Dubai spre București
- 21:47 - Marius Tucă: „România e în afara Istoriei. Suntem între șifonierul lui Nicușor și „umbrela” găurită a lui Macron”
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











