REPUBLICA MOLDOVA: DRONĂ DE PROVENIENȚĂ RUSEASCĂ, DESCOPERITĂ ÎN APROPIERE DE CHIȘINĂU

REPUBLICA MOLDOVA: DRONĂ DE PROVENIENȚĂ RUSEASCĂ, DESCOPERITĂ ÎN APROPIERE DE CHIȘINĂU
Autoritățile investighează aparatul de zbor
Ministerul de Externe de la Chișinău i-a transmis o notă de protest ambasadorului Rusiei față de încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova.
O dronă de proveniență rusească a fost descoperită, marți, în extravilanul localității Coșernița din raionul Criuleni, aflată la circa 23 km distanță de capitala Republicii Moldova, Chișinău.
Autoritățile investighează aparatul de zbor.
Accesul localnicilor în zonă a fost restricționat, relatează Radio Chișinău.
Alte două drone au căzut, duminică, în raioanele Căușeni și Râșcani.
Expertiza efectuată de specialiști a arătat că acestea erau de proveniență rusească și nu aveau atașat explozibil.
„După primele examinări s-a determinat că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip Shahed de origine rusească și nu avea atașat explozibil. Preliminar, acesta a făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina în această noapte. Nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune. Cercetările la fața locului continuă”, a precizat Poliția.
Ministerul de Externe de la Chișinău i-a transmis, marți, o notă de protest ambasadorului rus față de încălcarea spațiului aerian, precum și față de ingerințele Moscovei în procesul electoral din Republica Moldova.
În weekend, Rusia și Ucraina s-au atacat reciproc cu sute de drone.
Citește și:
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
- 17:24 - Ingrid Mocanu, după ce CNA a retras licența Realității Plus: „Dictatura se instaurează. A fost închisă în afara legii o televiziune”
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











