PRIMA FOTOGRAFIE DE LA SPITALIZAREA PAPEI FRANCISC

PRIMA FOTOGRAFIE DE LA SPITALIZAREA PAPEI FRANCISC
Papa, în vârstă de 88 de ani, a fost internat la spitalul Gemelli din Roma pe 14 februarie
Vaticanul a publicat prima fotografie a papei Francisc de la spitalizarea acestuia, acum mai mult de o lună, pentru o dublă pneumonie, transmit AFP şi Reuters.
Papa, în vârstă de 88 de ani, a fost internat la spitalul Gemelli din Roma pe 14 februarie cu o infecţie respiratorie severă care a necesitat tratament evolutiv. De atunci nu a mai fost văzut în public.
'În această dimineaţă, papa Francisc a celebrat sfânta Liturghie în capela apartamentului său situat la etajul 10 al clinicii Gemelli', scrie în legenda fotografiei redactată de biroul de presă de la Vatican.
În fotografie, papa Francisc apare într-un cărucior cu rotile, în faţa unui altar şi a unui crucifix aşezat pe perete.
Papa, care a primit oxigen pe tot parcursul tratamentului în spital, pare să respire singur.
FOTO: Reuters | Holy See Press Office
Citește și:
- 21:38 - Descinderi la proprietatea lui Jeffrey Epstein din New Mexico. Noi căutări de probe în ancheta privind abuzurile sexuale
- 20:49 - Teheranul atacă declarațiile Ursulei von der Leyen: „Ipocrizie” în reacția la loviturile SUA și Israel
- 20:10 - Putin i-a transmis lui Trump că Rusia nu oferă Iranului informații despre pozițiile militare americane
- 19:02 - Raport ONU: deportarea copiilor ucraineni de către Rusia ar constitui crime împotriva umanității
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











