Piață volantă, cinci weekenduri, la Craiova

piata volanta
În municipiul Craiova va fi organizată, în următoarele cinci weekenduri, piața volantă, tarabele cu mărfurile producătorilor fiind amplasate în zona pietonală a străzii Theodor Aman, între Casa de Pensii şi English Park.
De aici, în fiecare sâmbătă şi duminică din următoarele cinci săptămâni, craiovenii vor avea ocazia să-şi poată achiziţiona direct de la producători o gamă foarte diversificată de produse: flori, fructe şi legume proaspete, preparate tradiţionale din carne, brânzeturi, miere și produse apicole, fructe uscate, ulei de primă presă, ori dulceţuri, băuturi şi conserve de casă.„Am lansat săptămâna trecută o campanie de sprijinire şi promovare a fermierilor doljeni, dar şi din celelalte judeţe ale Olteniei, precum şi a producătorilor de preparate tradiţionale, prin punerea la dispoziţia acestora, în mod gratuit, a întregii Pieţe Volante, pe care o organizăm în această perioadă în Centrul Istoric al Craiovei. Aici, în următoarele cinci weekenduri, fermierii și producătorii de preparate tradiționale vor putea să-și desfacă marfa, iar craiovenii vor avea ocazia de a mânca sănătos, cumpărând produse proaspete și preparate tradiționale direct de la producători”, a declarat Alin Mărăcine, director general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.Piața Volantă își va desfășura activitatea în zona pietonală a străzii Theodor Aman din Centrul Istoric al Craiovei, între Casa de Pensii și English Park, în fiecare weekend, până pe 24 noiembrie 2019.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














