Universitatea Craiova și-a prezentat noua achiziție
Reprezentanții Clubului Sportiv Universitatea Craiova și-au prezentat, joi, ultima achiziție în materie de sportivi. Este vorba de ghanezul Isaac Donkor, cel care se declară încântat de echipa din Bănie și de stadion.
Acest nou contract reprezintă un pas important pentru echipa craioveană. „Lucrăm 24 din 24 pentrua a aduce jucători buni. Ceea ce acum două luni părea imposibil, s-a dovedit fezabil și s-a materializat prin semnarea unui contract acum câteva zile”, a spus președintele clubului craiovean, Marcel Popescu.Isaac Donkor este un jucător care a ajuns în Italia cu 14 ani în urmă. Acesta a fost selecționat de către Inter dintr-un număr foarte mare de aspiranți, unde a făcut și școala. Ultimul sezon l-a jucat la Cesena. „Decizia de a veni aici a fost una dificilă. Așa cum știți, ultimii 14 ani i-am petrecut în Italia. Cu toate acestea mă aflu aici, ceea ce poate spune multe. Un aspect care a cântărit foarte mult a fost faptul că antrenorul este italian, dar și faptul că aici mai am coechipieri italieni”, a explicat Isaac Donkor.Acesta s-a arătat foarte încântat de stadion, de calitatea terenului, mai ales că echipa din Bănie este una în formare.Donkor a mai spus că, în acest moment este apt să joace 45- 60 minute, dar se antrenează intensiv, urmând ca antrenorul Mangia să decidă când îl va introduce în teren.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














