RATA ŞOMAJULUI A SCĂZUT LA 5,5%, ÎN IANUARIE

RATA ŞOMAJULUI A SCĂZUT LA 5,5%, ÎN IANUARIE
În rândul tinerilor, rata s-a menținut la un nivel ridicat
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5% în luna ianuarie 2025, cu 0,2 puncte procentuale mai mică față de cea înregistrată în decembrie 2024. Însă, în rândul tinerilor, s-a menținut la un nivel ridicat, conform datelor publicate marţi, 4 martie, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna ianuarie a anului 2025 a fost de 450.900 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (462.700 persoane) şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (455.300 persoane).
Rata șomajului în cazul tinerilor
În rândul tinerilor, rata șomajului este în continuare la un nivel ridicat, de 26,3%, înregistrat în perioada octombrie - decembrie 2024, potrivit Agerpres.
Pentru persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 74 de ani, rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna ianuarie 2025 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 3,9% în cazul femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 72% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna ianuarie 2025.
Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,7 puncte procentuale mai mare decât la femei, valorile fiind 5,8% în cazul lor şi 5,1% în cazul femeilor.
Citește și:
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
- 07:39 - Război Orientul Mijlociu. Regiunea Golfului, sub presiune: atacuri aeriene în Dubai și Kuweit. Riscul unei crize energetice globale crește LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











