PAPA AVERTIZEAZĂ ASUPRA IMPACTULUI NEGATIV AL INTELIGENŢEI ARTIFICIALE

PAPA AVERTIZEAZĂ ASUPRA IMPACTULUI NEGATIV AL INTELIGENŢEI ARTIFICIALE
Evoluţiile tehnologice riscă să izoleze indivizii
Papa Francisc a avertizat joi, în cadrul unei vizite oficiale în Singapore, cu privire la impactul negativ al inteligenţei artificiale (IA) asupra structurii societăţii, transmite agenţia DPA.
În timpul unei recepţii în oraşul-stat high-tech, liderul Bisericii Catolice a avertizat că IA nu ar trebui să-i determine pe oameni să ignore ceea ce este important - relaţiile umane.
Evoluţiile tehnologice riscă să izoleze indivizii şi să-i plaseze într-o realitate falsă, a spus papa.
În schimb, IA ar trebui utilizată pentru a-i aduce pe oameni mai aproape unii de alţii şi pentru a promova înţelegerea şi solidaritatea în societate, a adăugat suveranul pontif.
Papa Francisc a adresat un apel democraţiilor industriale din Grupul celor şapte (G7), în cadrul summitului G7 din acest an, desfăşurat în iunie în Italia, pentru a se asigura că IA nu este lăsată necontrolată.
De asemenea, potrivit agenţiei ANSA, papa Francisc a atras atenţia la Singapore, adresându-se autorităţilor, asupra "consecinţei neintenţionate a legitimării excluderii celor care se găsesc la marginea beneficiilor progresului". Pontiful şi-a exprimat speranţa că "este acordată o atenţie deosebită săracilor, vârstnicilor şi protejării demnităţii lucrătorilor migranţi".
Singapore este ultima oprire din cadrul celui mai lung şi mai îndepărtat turneu în străinătate al suveranului pontif în vârstă de 87 de ani, cu o durată totală de 12 zile, în Asia de Sud-Est şi Oceania.
Papa a vizitat anterior Indonezia, Papua Noua Guinee şi Timorul de Est.
În cursul după-amiezii, papa urmează să oficieze o slujbă pe un stadion unde sunt aşteptate aproximativ 50.000 de persoane.
Potrivit Vaticanului, din cei aproape 6 milioane de locuitori ai oraşului-stat, doar 176.000 sunt catolici. Majoritatea populaţiei are rădăcini chineze.
Papa Francisc va decola vineri spre Roma.
AGERPRES
Citește și:
- 18:12 - Premieră globală la București: Maestrul Nicolae Voiculeț lansează Orchestra Mondială a Păcii la Palatul Parlamentului
- 17:58 - Ana Maria Păcuraru, interviu exploziv cu celebrul consultant politic israelian Ilan Marciano. ”Europa va plăti dacă nu reacționează. Iranul s-a pregătit 47 de ani pentru asta” -VIDEO
- 17:35 - O nouă tentativă de manipulare marca Sebastian Ghiță. Realitatea PLUS demontează știrile false privind verificările ANAF
- 16:41 - Trump își avertizează aliații din NATO: „Apărați-vă singuri” pe fondul crizei petrolului
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











