INSP: 183 DE CAZURI NOI DE COVID-19 ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ, ÎN SCĂDERE CU 9,4%

INSP: 183 DE CAZURI NOI DE COVID-19 ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ, ÎN SCĂDERE CU 9,4%
69.225 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat până acum
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat marţi că, în perioada 18 - 24 noiembrie, au fost înregistrate 183 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 9,4% faţă de săptămâna precedentă.
Potrivit INSP, 54 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
În perioada 18 - 24 noiembrie, au fost raportate două decese la persoane cu COVID-19, având comorbidităţi.
Până în prezent, 69.225 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.
În ţara noastră au fost înregistrate, până în prezent, 3.581.215 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
În ultima săptămână au fost efectuate 479 de teste RT-PCR şi 8.813 teste rapide antigenice. Rata pozitivităţii a fost de 2%, în scădere cu 0,4%.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 14.034.797 de teste RT-PCR şi 15.093.762 teste rapide antigenice. AGERPRES
Citește și:
- 17:59 - Orbán acuză presiuni din partea Ucrainei: „Mi-au amenințat familia”
- 17:35 - Zelenski a ajuns la Guvern pentru discuții cu premierul Ilie Bolojan; ședința de Guvern pe proiectul de buget a fost amânată
- 17:18 - Trump: Oprirea programului nuclear al Iranului este „mai importantă” decât creșterea prețului petrolului
- 16:50 - CSM a dat aviz NEGATIV privind numirea Cristinei Chiriac în funcţia de procuror general! Numirea lui Marius Voineag la DNA, analizată într-o ședință viitoare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











