La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babes” Craiova au fost  prelucrate, în ultimele zile, probe pentru 20 de persoane, rezultatele fiind negative. Dintre acestea, 10 probe provin de la personalul medical al spitalului din Filiași, iar trei de la pacienți internați în unitatea medicală și care fuseseră anterior confirmați.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Dolj, pentru restul cadrelor medicale și personalului Compartimentului de Primiri Urgențe de la Spitalul Filișenilor nu a venit încă un răspuns.

La acest spital au fost efectuate 23 de teste, după ce un pacient în vârstă de 67 de ani, din localitate, aflat în „Urgența” unității, a fost confirmat cu noul coronavirus.

Până astăzi, 20 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 308 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 31 de noi cazuri de îmbolnăvire.

 

Articolul precedentDolj: Persoane cercetate penal pentru că nu au respectat dispoziția de izolare la domiciliu
Articolul următorGabriel Oprea, îndemn la mobilizare: Județele neinfectate cu coronavirus pot ajuta într-un efort național