Medicul urolog Liviu Riza din cadrul Spitalului Județean de Urgenţă Craiova, cel care a fost concediat, la sfârșitul anului trecut, pentru abateri disciplinare, dar care a fost reîncadrat pe post în urma unei decizii a instanței, a ajuns din nou în mijlocul unii scandal cu colegii, joi, intrând îmbrăcat necorespunzător în blocul operator chiar în timpul unei operații.

Colegii medicului i-au reproșat acestuia că nu procedează corect, moment în care au izbucnit replicile în contradictoriu și o serie de jigniri.

Cearta între medici a continuat pe holul secției, urologul Riza fiind cel care a chemat poliția la fața locului.

„Nu a fost apel pe 112, ci medicul a sunat direct la secție. Colegii au mers la fața locului dar nu s-a pus situația aplicării unei măsuri contravenționale. Până la această oră (joi 22.15 n.r.) nu a fost depusă nicio plângere în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Medicul urolog s-a întors la serviciu, luna trecută, după ce a câștigat în instanță dreptul de a fi reîncadrat pe post. Acestuia i se desfăcuse contractul de muncă din motive disciplinare, anul trecut fiind în centrul mai multor conflicte.

Articolul precedentLucrări avansate pe strada Carpenului din Craiova. „Primii metri de conductă deja au fost introduşi”
Articolul următorS-a deschis cel mai mare târg de turism din regiunea Olteniei. Zeci de expozanți și meșteri populari au ajuns la Craiova