O femeie în vârstă 52 de ani și doi copii, de trei și respectiv patru ani, au murit, noaptea trecută, în urma unui incendiu care a izbucnit, într-un bloc din municipiul Băilești, județul Dolj. 

Potrivit ISU Dolj, incendiul a fost anunțat la ora 03.44.  Ajunși la fața locului, pompierii au observat că incendiul se manifesta generalizat la un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuințe cu patru etaje.

Șase locatari ieșiseră singuri din imobil, echipajele de intervenție evacuând alte 10 persoane (șapte adulți și trei copii).

Dintre acestea, trei persoane, un adult și doi copii, au fost găsite în apartamentul care luase foc, în stare de inconștiență, din cauza intoxicației cu fum. Li s-au făcut manevre de resuscitare, dar nu au supraviețuit.

„Incendiul a fost lichidat de către pompieri în limitele găsite la ajungerea la locul intervenției, astfel încât nu au fost afectate și alte apartamente din imobil”, anunță ISU Dolj.

Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma observațiilor făcute la fața locului, o reprezintă utilizarea instalației electrice aferentă clădirii de locuit în mod necorespunzător (conductori electrici improvizați).

Potrivit unor surse, mama copiilor murise în urmă cu un an. Tatăl nu plătise curentul, iar seara trecută beat fiind a tras un cablu de la un vecin. Noaptea, cablul s-a încins, iar când barbatul s-a trezit și a deschis usa, apartamentul a luat foc.

Sursa: Realitatea de Olt