Urmăriri ca în filme pe străzile Craiovei. Un șofer din Olt a reușit să scape de polițiști după ce a fost oprit cu mai multe focuri de armă
Un bărbat din județul Olt este căutat de polițiștii din Craiova după ce, marți seara, autoturismul pe care îl conducea a fost urmărit ca în filme pe străzile Băniei, oamenii legii trăgând mai multe focuri de armă pentru a opri autoturismul. Două persoane care se aflau în autoturism - un tânăr în vârstă de 15 ani, din Slatina, și un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Brebeni, au fost reținute.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că șoferul din Olt nu a oprit la semnalele poliţiştilor, pe Calea București din Craiova, şi a mărit viteza de deplasare. Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.Conducătorul auto a mărit din nou viteza de deplasare, efectuând totodată manevre care „au pus în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic”. Din acest motiv, poliţiştii au efectuat somaţiile legale şi au tras mai multe focuri de armă, atât în plan vertical cât şi asupra autoturismului respectiv.Doi bărbați care se aflau în autoturism au fost prinși de polițiștii craioveni și reținuți, însă șoferul a reușit să scape. El estr căutat în continuare de oamenii legii.„Bărbatul care se afla la volan a oprit autoturismul şi a fugit într-o direcţie necunoscută, poliţiştii urmărind şi imobilizând 2 pasageri de 15 şi 45 de ani, din judeţul Olt. În cauză sunt efectuate cercetări în vederea lămuririi stării de fapt şi a identificării conducătorului auto, în funcţie de cele stabilite urmând a fi luate măsurile legale”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














