Un doljean, susţinut să preia şefia Autorităţii Electorale Permanente (AEP)

mituletu
Secretarul general al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, originar din judeţul Dolj, va fi susţinut de PSD pentru preluarea conducerii instituţiei.
Potrivit unei declaraţii a preşedintelului Liviu Dragnea, social-democraţii au renunţat la propunerea iniţială de a-l susţine pe trezorierul partidului, Mircea Drăghici."În urma discuţiei pe care domnul Codrin Ştefănescu a avut-o cu domnul Mircea Drăghici în weekend, domnul Mircea Drăghici, mă rog, a fost rugat să rămână în continuare în partid, pentru a coordona campaniile electorale ale PSD în aceşti doi ani de zile. A acceptat, deci a renunţat la nominalizarea pentru Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), şi toţi apreciem asta, în frunte cu mine. De asemenea, astăzi, am votat să acordăm susţinerea noastră pentru un om din interiorul AEP, actualul secretar general de la Autoritate, domnul Mituleţu", a precizat preşedintele PSD.Constantin-Florin Mituleţu-Buică este secretar general al AEP din luna ianuarie 2018. Anterior, începând cu anul 2015, a fost vicepreşedinte al Autorităţii.În anul 2014, Mituleţ deţinea funcţia de consilier personal al ministrului pentru dialog social.Înainte să ajungă membru în BEC, el a fost reprezentantul PSD Dolj în Biroul Electoral Judeţean de vreo trei ori la diverse tipuri de alegeri.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














