Tinerii din Craiova vor un Consiliu Consultativ pentru problemele lor

tineri
Tinerii din municipiul Craiova au discutat, luni, cu reprezentanții Primăriei Craiova despre posibilitatea înființării unui Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret, venind cu o serie de argumente în acest sens și cu un regulament care va trebui să treacă de votul consilierilor municipali pentru ca acest consiliu să devină lucrativ.
Viceprimarul municipiului Craiova, Stelian Bărăgan, a precizat că după întâlnirea de luni, de la sediul Primăriei Craiova, propunerea tinerilor, la care a fost atașat regulamentul de funcționare, trebuie să stea în dezbatere publică 30 de zile și apoi poate deveni proiect de hotărâre al Consiliului Local Craiova.„Am discutat în privința înființării unui Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret din care să facă parte toate ONG-urile de tineret din municipiul Craiova. Noi, cei din administrația locală, am luat act, luni, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Dolj, de un regulament care să facă lucrativ acest consiliu consultativ. Va sta 30 de zile în dezbatere, așa cum spune legea, după care va deveni proiect de hotărâre. Cel mai probabil la ședințele din februarie sau martie, pentru că trebuie să știm și bugetul pe acest an, vom supune la vot. Tot atunci vom avea date certe și despre proiectul privind gratuitatea transportului pentru elevii din Craiova. Și pentru acest demers, despre care am luat act și suntem de acord cu el, trebuie să știm bugetul pentru anul în curs”, a declarat Bărăgan.Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret(CCPT) este structură consultativă pentru probleme de tineret, fără personalitate juridică şi poate funcționa în baza prevederilor art.3, art.4 şi ale art.10 alin. (1), (3) din Legea tinerilor nr. 350/2006.Conform legii, din cadrul CCPT pot face parte reprezentanţi ai structurilor de tineret care îşi desfăşoară activitatea la nivelul municipiului Craiova.
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










