Sute de elevi din Dolj cu angină, boli infecţioase şi pediculoză
Reprezentanţii Direcției de Sănătate Publică Dolj au încheiat triajul epidemiologic în unitățile școlare din judeţ, aproximativ 400 de elevi şi preşcolari fiind depistaţi cu diverse afecţiuni, inclusiv boli infecţioase sau scabie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Dolj, Ştefan Popescu, au fost supuşi acestui control specific începutului de an şcolar, aproximativ 67.000 de copii de la creșe, grădinițe, școli și licee. În nu mai puţin de 399 de cazuri, preșcolarii și elevii de gimnaziu și liceu au prezentat diverse afecțiuni, inclusiv boli infecțioase și în trei cazuri s-a întâlnit și scabia.„Am finalizat şi evaluarea medicală specifică începutului de an școlar, în județul Dolj fiind 399 de elevi diagnosticați cu diverse afecţiuni. Faţă de alţi ani, situaţia este una bună. Sunt cazuri de angină(206), cele mai multe, dar nu foarte grave. De asemenea am avut aproximativ 60 de cazuri de pudiculoză(n.r. păduchi) şi doar trei de scabie. Nu am avut varicelă, nu am avut rujeolă”, a spus Popescu.Cele mai multe cazuri de copii diagnosticaţi cu anumite afecţiuni au fost în mediul urban, potrivit statisticii DSP Dolj.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














