Prime consistente pentru mineri și energeticieni, de ziua lor
Cei 13.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia vor primi și anul acesta o primă cu ocazia Zilei Energeticianului, sărbătorită pe 20 iulie. Salariații vor beneficia de acest bonus de 1.100 de lei sub formă de tichete cadou.
Potrivit șefului Compartimentului Resurse Umane, din cadrul CEO, în această zi se va da și liber plătit. „Cu ocazia Zilei Energeticianului va fi liber plătit și angajații vor beneficia și de o primă de 1.100 de lei“, a spus Sorin Olaru, șeful de la Resurse Umane.În această perioadă, minerii și energeticienii respectă un program de lucru de 7 zile. Lucrurile s-au complicat, spun oamenii, întrucât, mai ales că este perioada concediilor, se acoperă greu orele de lucru.Olaru a mai precizat că se caută soluţii pentru a face faţă noului ritm de muncă. „Facem o analiză privind redistribuirea personalului în perioada în care se lucrează la 7 zile, pentru că sunt și concedii de odihnă, concedii medicale. Oamenii merg la tratament, merg în sejururi, au bilete luate de la începutul anului și nu le putem refuza concediul de odihnă. Dar, la fel de bine trebuie să funcționăm la 7 zile cu anumite utilaje”, a spus Olaru.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

