Primăria Craiova prelugeşte durata Târgului de Crăciun până la 11 ianuarie

Primăria Craiova prelugeşte durata Târgului de Crăciun până la 11 ianuarie
Decizia a fost luată în urma cererilor venite din partea agenţiilor de turism
Primăria Craiova a anunţat, luni, că a decis să prelungească durata Târgului de Crăciun cu o săptămână, până la 11 ianuarie 2026.
Potrivit municipalităţii, decizia a fost luată în urma cererilor venite din partea agenţiilor de turism.
'Astfel, cei care nu au vizitat cel mai frumos târg de Crăciun din Europa, conform voturilor obţinute în competiţia organizată de European Best Destinations, au ocazia să o facă până duminică, 11 ianuarie 2026. Vizitatorii pot (re)descoperi cea mai frumoasă atmosferă de sărbători, cu decoraţiuni spectaculoase, căsuţe tematice unicat, patinoar, roată panoramică, produse tradiţionale şi dulciuri, băuturi şi cadouri de sezon, dar şi truckuri cu mâncare şi peste două milioane de beculeţe, care au adus aprecierea şi popularitatea Târgului de Crăciun Craiova în toată lumea', a transmis Primăria Craiova.
Programul Târgului de Crăciun din Craiova este zilnic, de luni până joi, între orele 13:00 şi 22:00, iar în weekend, între orele 10:00 şi 23:00. AGERPRES
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














