O tragedie a avut loc marți în comuna Valea Stanciului, județul Dolj, unde o adolescentă de 17 ani a fost găsită spânzurată într-o anexă a locuinței sale
O tragedie a avut loc marți în comuna Valea Stanciului, județul Dolj, unde o adolescentă de 17 ani a fost găsită spânzurată într-o anexă a locuinței sale, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj.
Cazul a fost semnalat de un localnic, care a anunțat polițiștii Secției nr. 13 Poliție Rurală Segarcea. La fața locului au intervenit atât oamenii legii, cât și un echipaj medical, însă personalul ambulanței nu a mai putut decât să constate decesul.
Trupul tinerei a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza morții. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Sursa: Realitatea de Dolj