Craiovenii participă, la această oră, la o dezbatere publică privind extinderea numărului locurilor de parcare în centrul municipiului, cei nemulțumiți de soluția autorităților locale exprimându-și opinia prin mesaje scrise pe pancarte.
Deputatul PNL Nicolae Giugea, prezent la discuții, a cerut reprezentanților Primăriei Craiova să ia în calcul construirea unei parcări supraterane, oferind indicii și cu privire la teren.
„Această idee, cu taxa, nu va rezolva problema locurilor de parcare din Craiova. Ar trebui să construim o parcare supraterană. Este un spațiu pe Strada Mihail Kogălniceanu, acolo unde fluxul este de 5.000 de persoane/zi. Sunt multe instituții acolo și automat sunt angajații, apoi cetățenii care au nevoie de aceste servicii. Se mai poate gândi un proiect al unei pasarele între gară și parc. Trebuie să construim, nu să reorganizăm, să taxăm ceea ce avem”, a spus Giugea.
La rândul lor, consilierii municipali liberali au precizat că vor vota împotriva acestei măsuri, atunci când va deveni proiect de hotărâre al Coniliului Local Craiova.
În replică, primarul Mihail Genoiu le-a cerut consilierilor să lase și cetățenii să vină cu idei, menționând că „parcarea supraterană sau pasarela nu se pot face peste noapte”.
În ceea ce-i privește pe craioveni, aceștia nici nu vor să audă de extinderea numărului de parcări cu taxă. Oamenii au venit în sală cu pancarte pe care au scris mesaje anti PSD. „Parcări pe bani; Salubritate zero; Drumuri cu gropi”, „Nu vrem dublă taxare” sau „PSD parchează banii craiovenilor în buzunarul lui”, acestea sunt o parte dintre mesajele transmise autorităților municipale.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News