Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore, în urma scandalului cu bâte, topoare și săbii, petrecut în comuna Unirea din Dolj, duminică seara.

Cei trei sunt acuzaţi de tentativă la omor, dosarul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

„S-a reţinut faptul că în data de 20.09.2020, în jurul orelor 18:00, pe fondul unui conflict preexistent între două familii din com. Unirea, jud. Dolj, în timp ce se aflau pe o alee publică din localitate, între numiţii S. I.P. şi M. G., care erau înarmaţi cu corpuri contondente, respectiv numitul F. P. care avea în mână cu un corp dur şi conducea un câine de talie mare, s-a produs un conflict fizic, în care a intervenit şi numita M. L. I., care conducea un autoturism, context în care, aceasta din urmă a efectuat manevra marşarier, în direcţia DJ 561A, unde se retrăsese numitul F. P., pentru a se înarma cu o coadă de topor ce o avea în maşina personală. Imediat, în timp ce se afla la volanul autoturismului susmenţionat şi acţionând cu intenţie, numita M. L. I. a efectuat viraj către stânga în direcţia numitului F. P. pe care l-a preluat pe capotă continuând deplasarea până a lovit un stâlp, iar apoi, a coborât din vehicul, s-a înarmat cu un par pe care l-a folosit în mod activ atunci când a intervenit în sprijinul numiţilor S. I. P. şi M. G., care se loveau reciproc cu numitul F. P., folosind aceleaşi corpuri dure, producându-i leziuni traumatice care au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale”, arată anchetatorii.

Ulterior, acţionând în continuarea conflictului iniţial, cei trei reţinuţi s-au înarmat cu corpuri dure şi o sabie, iar apoi au pătruns fără drept în curtea familiei rivale, unde numitul unul dintre ei i-a aplicat unui bărbat patru lovituri cu un par în zona capului şi a membrelor superioare, producându-i leziuni traumatice care au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale.

Ceilalţi doi bărbaţi i-au aplicat unui alt bărbat două lovituri cu o sabie şi mai multe lovituri cu un par, în zona capului, a toracelui şi a membrelor superioare, producându-i leziuni traumatice care au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale.

În altercaţie, a mai fost lovită şi o femeie, care a primit mai multe lovituri în zona capului şi a membrelor superioare, producându-i leziuni traumatice care au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale.

„Cercetările continuă faţă de toţi participanţii la conflict pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi instituirea măsurilor ce se impun”, mai spu procurorii doljeni.

 

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentDoi profesori din Craiova, testaţi pozitiv pentru COVID-19. Şcoală în scenariul roşu
Articolul următorALEGERI LOCALE 2020. Cum trebuie să pui ștampila pe buletinul de vot și când este considerat votul NUL