Un drum din județul Teleorman a fost închis după ce, joi noaptea, un crater de aproximativ doi metri a apărut în carosabil din cauza inundațiilor produse de precipitațiile abundente căzute în cursul zilei.
Președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu, a declarat că circulația pe drumul DJ 546 va fi întreruptă până pe 10 iulie, din cauza craterului apărut în localitatea Lița. Traficul va fi deviat pe traseul Turnu Măgurele, pe DN 54, până la Islaz, pe DJ 642, prin Moldoveni, până la Giuvărăști, pe DJ 543 (baraj), prin Prundu până la Lunca (DJ 546).
„Având în vedere precipitațiile abundente de ieri, am decis să închidem drumul județean 546 pentru că trebui să refacem și subtraversarea și punem în pericol cetățenii, așa că am decis să nu mai circule nici autoturismele, nici autovehiculele de mare tonaj. Avem o rută alternativă”, a declarat președintele CJ Teleorman.
Cristescu a adăugat că drumul va fi refăcut de forul județean, însă având în vedere că este vorba despre un crate de aproximativ doi metri, lucrurile nu trebuie făcute în grabă.
„Am avut Comitet județean pentru situații de urgență și o să-l refacem noi, consiliul județean, în cel mai scurt timp posibil. Nu este o investiție chiar foarte mare, dar necesită atenție și nu se poate reface în câteva ore sau într-o zi. Trebuie să facem toate documentele necesare”, a mai spus Dănuț Cristescu.
În județul Teleorman, echipaje de pompieri cu motopompe intervin și la această oră pentru evacuarea apei din 10 locuințe și peste 300 de curți și beciuri inundate în urma ploilor.