O femeie în vârstă de 56 de ani, din Craiova, s-a aruncat de la etajul doi al unui bloc din cartierul Valea Roşie.

Femeia locuia la nişte rude şi, din primele informaţii, s-ar fi aruncat de la fereastra casei scării.

„Polițiștii care s-au deplasat la fata locului au stabilit identitatea persoanei in cauza, fiind vorba despre o femeie de 56 de ani, din Craiova. De asemenea, din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că aceasta ar fi căzut de la etajul 2 al unui bloc din zona respectivă. La fața locului au fost prezente și echipaje medicale, care din păcate nu au mai putut face nimic pentru salvarea femeii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Polițiștii au deschis o anchetă și fac acum cercetări pentru a se lămuri cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment, fiind întocmit un dosar penal.

Potrivit unor surse, femeia era depresivă.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentCORONAVIRUS: 1.975 cazuri noi, 72 de decese
Articolul următorMiron Mitrea așteaptă de la Florin Cîțu să-și între în rolul de prim-ministru