Un copil în vârstă de aproape doi ani din Craiova, a murit, marţi seara, după ce a căzut de la etajul şapte al unui bloc situat pe Bulevardul Dacia din municipiu.

Potrivit pompierilor ISU Dolj, echipajul ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața micuțului.

„Echipajul SMURD a fost solicitat sa intervină pt acordarea primului ajutor medical calificat unei persoane căzute de la înălțime. Ajunși la fata locului echipajul medical a constatat că este vorba de un copil de circa doi ani căzut în gol de la înălțime căruia au încercat să-i acorde ajutor medical dar, din toate eforturile depuse de medici și paramedici nu au mai putut face nimic”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă.

Din primele cercetari efectuate de politisti a rezultat faptul că acesta s-ar fi aflat într-o cameră împreună cu fratele său de 9 ani, in timp ce, intr-o alta camera a apartamentului se aflau mama si bunica acestuia.

Copilul ar fi căzut de la geamul apartamentului. Se pare că fratele său l-a scăpat din brațe, spun surse locale.

„În cauză a fost intocmit un dosar penal pentru ucidere din culpa, fiind efectuate cercetari in vederea lamuririi imprejurarilor in care s-a produs evenimentul”, transmit reprezentanții IPJ Dolj.

Articolul precedentVIDEO | Verificări de amploare în mai multe comune din județul Dolj
Articolul următorDosar penal la DSP Dolj în cazul biocidului folosit la dezinfecția scărilor din Craiova. Abuz în serviciu