Angajații Filarmonicii Oltenia vor protesta, de luni până joi, în Piața „Mihai Viteazul” din Craiova, Sindicatul Liber al Artiștilor Instrumentiști din cadrul instituției acuzându-l pe manager de abuzuri, motiv pentru care solicită demisia sau demiterea acestuia. 

Membrii Sindicatului Liber al Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica Oltenia spun că instituția din Craiova este singura Filarmonică din țară care și-a trimis angajații în șomaj de trei ori în ultimul an.

„Din păcate, ultimele două aniversări, noi, artiștii, le-am serbat departe atât de instituție, cât și de publicul nostru drag, din cauza managerului care a dorit aniversarea instituției prin suspendarea contractelor angajaților și suspendarea Filarmonicii, abuziv și imoral. Viitorul Filarmonicii Oltenia are nevoie de un manager cu viziune de viitor. În lipsa oricărui dialog constructiv între manager și angajați, lipsa unui climat de muncă adecvat pentru activitatea artistică, comportamentul abuziv și discriminatoriu asupra angajaților privind accesul în instituție, pentru studiu individual, înțelegem că această colaborare între angajații Filarmonicii Oltenia și manager trebuie să ia sfârșit”, se arată într-un comunicat de presă remis, luni, de Sindicatului Liber al Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica Oltenia.

Artiștii susțin că nu mai pot colabora cu directorul instituției, Gabriel Zamfir, și cer demisia sau demiterea acestuia.

„Imaginea foarte proastă a actualului manager, atât la nivel local, cât și național se răsfrânge asupra imaginii instituției noastre și implicit asupra orașului. Vă reamintim că demisia lui a fost cerută din partea Ministrului Culturii de la acea vreme, George Ivașcu, demisie pe care și angajații Filarmonicii Oltenia o cer în prezent”, se mai arată în comunicat.

Acțiunile de protest vor avea loc de luni până joi, în Piața Mihai Viteazul din Craiova, în intervalul orar 11.00-13.00.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentUzina Ford din Craiova opreşte producţia
Articolul următor1.256 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2