Contractul de finanțare din fonduri europene a Spitalului Regional de Urgență Craiova a fost semnat, astăzi, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, valoarea totală a investiției fiind de 2,85 miliarde de lei.
„În doar câteva luni, am reușit să deblocăm cel mai amplu proiect din domeniul sănătății, cu finanțare europeană: construirea spitalelor regionale. Contractul semnat astăzi este cel mai important pas pentru realizarea Spitalului Regional de la Craiova, proiect care se lasă așteptat de mai bine de opt ani. Unul dintre obiectivele acestui Guvern este consolidarea și modernizarea infrastructurii spitalicești din țară, folosind fondurile puse la dispoziție de Comisia Europeană. Am început cu cele trei Spitale Regionale, dar investițiile masive în spitale vor continua, mai ales că, din exercițiul financiar următor, vom avea pentru prima dată un Program Operațional de Sănătate cu o alocare de 4,5 miliarde de euro”, a spus vicepremierul Raluca Turcan.
Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va fi construit în Craiova – Ghercești, iar durata de implementare a proiectului este de 104 luni. Spitalul Regional de Urgenţă Craiova va cuprinde un complex de construcții cu 7 nivele, pe o suprafață totală construită de aproximativ 165.296 metri pătrați. Spitalul va fi dotat cu heliport și cu 1 195 locuri de parcare.
„De acum, ne dorim ca toți pașii birocratici să fie parcurși rapid, astfel încât să înceapă construcția efectivă a unităților spitalicești. Vorbim despre niște investiții majore, îndelung așteptate de cetățeni, cadre medicale, dar mai ales de pacienții din România. Vedem cu toții, în contextul pandemiei COVID-19, ce nevoie vitală de investiții avem în sistemul sanitar. Îmi iau angajamentul ca tot ceea ce ține de ministerul pe care-l conduc să parcurgă pașii legali rapid, pentru a vedea toate spitalele regionale funcționale, cât mai repede”, a declarat ministrul Ion Ștefan.
Spitalul Regional de Urgență Craiova va avea un număr total de 807 paturi, 19 săli de operație şi va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în 7 centre, printre care și un centru de tratament pentru cancer destinat pacienților din regiunea sud-vest, cu toate dotările necesare, dar și un centru combinat pentru mamă și copil, cu 100 de paturi pentru adulți și copii, într-o clădire cu intrare separată.
„La fel ca la Cluj și Iași, Spitalul Regional de Urgență Craiova va furniza servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației din regiune. Va fi dotat cu echipamente și aparatură de cea mai înaltă performanță pentru servicii de calitate de prevenire, de diagnostic și terapeutice. Urmează transmiterea în vederea aprobării de către Comisia Europeană, proiectul Iașului fiind deja aprobat din data de 17 martie”, a declarat ministrul sănătății, Nelu Tătaru.
Anunțul de participare pentru achiziția de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic necesar execuției lucrărilor aferente proiectului ”Construirea Spitalului Regional de Urgență Craiova” și pentru servicii de asistență tehnică a fost publicat astăzi în sistemul electronic de licitații.
Foto cu caracter ilustrativ.