Sute de doljeni au participat, luni, la slujba de Bobotează din municipiul Calafat, care a fost urmată de aruncarea crucii din lemn în apele reci ale Dunării.  Aceasta a fost recuperată, pentru al 14-lea an consecutiv de curajosul Viorel Oancă.

Doljeanul în vârstă de 41 de ani se aruncă, de 14 ani, în Dunăre, pentru a recupera crucea de lemn aruncată de către preot, acțiunea derulându-se în Portul Calafat.

„Curajosul Viorel Oancă (41 de ani), cel care de 14 ani recuperează crucea, s-a aruncat și în acest an în apele reci ale Dunării, el fiind premiat ulterior de primarul municipiului Calafat”, anunță reprezentanții Primăriei Calafat.

Sărbătoarea „Botezul Domnului” a reunit, astăzi, în Portul Calafat sute de credincioşi atât din localitate cât şi din satele învecinate, veniți pentru a participa la slujbă și pentru a lua apă sfințită pentru gospodării.

„Acest fapt denotă că în municipiul Calafat obiceiurile şi tradițiile locale se păstrează cu sfințenie de sute de ani. Programul manifestărilor a început încă de dimineață, când în cele trei biserici – „Adormirea Maicii Domnului”, „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Nicolae s-a oficiat slujba – Sfânta Liturghie, apoi soborul de preoți, enoriaşii, aleși locali dar şi reprezentanți ai administrației publice locale în frunte cu primarul Lucian Ciobanu s-au deplasat în Portul Calafat pentru Slujba de Sfințire a Aghiasmnei Mari şi aruncarea Crucii Sfințite în Dunăre”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Calafat.

Articolul precedent38 de autobuze noi, în Craiova, din acest an. Autoritățile așteaptă ultimele 13 mașini
Articolul următorProgram cu publicul la Taxe și Impozite Craiova, de astăzi