Politica· 2 min citire

MARIAN VASILE, SENATOR AUR: „ROMÂNII AU TRANSMIS UN MESAJ CLAR: NU MAI VOR PARTIDELE VECHI ȘI TOXICE“

7 iun. 2025, 12:51
Actualizat: 7 iun. 2025, 12:51
marian vasile la senat

marian vasile la senat

Articol scris de Autor

Senatorul de Dolj Marian Vasile (AUR) susține că este momentul ca partidele să se reformeze, iar statul român să fie reconstruit din temelie, în slujba cetățenilor, nu a privilegiilor. „Schimbarea a început. Și nu mai poate fi oprită“, afirmă Marian Vasile, într-o postare pe Facebook. Postarea este însoțită de un video în care Marian Vasile îl pune la punct pe reprezentantul PSD, într-o emisiune de la Realitatea TV.

Românii au transmis un mesaj clar: nu mai vor partidele vechi și toxice. Candidatul PSD a fost respins de două ori la vot și nici măcar nu a ajuns în turul 2.Peste 5,3 milioane de români au votat împotriva sistemului care a ținut România pe loc. Au spus NU jocurilor de culise și celor care au stat în spatele lui Nicușor Dan.Este momentul ca partidele să se reformeze. Este momentul ca statul român să fie reconstruit din temelie, în slujba cetățenilor, nu a privilegiilor. Schimbarea a început. Și nu mai poate fi oprită“, a transmis, pe Facebook, senatorul AUR.

Marian Vasile i-a amintit reprezentantului PSD că social-democrații au obținut un scor istoric de slab, puțin peste 20%, și acesta este „un semnal de alarmă pe care nu mai pot să-l ignore“ cei din PSD.

Eu vorbesc de situația reală: 5,3 milioane de români au votat împotriva acestor partide vechi de 35 de ani. Nu eu spun, Marian Vasile, ci poporul. Vocea a 5,3 milioane de români a spus clar NU acestor partide toxice. PSD a obținut cel mai mic scor din istorie. Lumea a înțeles că nu suntem pe calea cea bună și că statul trebuie reformat, partidele trebuie reformate din temelii“, a afirmat Marian Vasile.

Întrebat la ce reformă se referă, senatorul AUR a fost tranșant: „Reformă administrativă, reformă administrativ-teritorială, trebuie să terminăm cu sinecurile, cu toate angajările de peste tot“.

Marian Vasile a atins și subiectul reformei administrativ-teritoriale. „Cu siguranță ne propunem și desființarea de primării, noi am prezentat asta în programul de guvernare încă din noiembrie, când a candidat domnul George Simion prima data. Noi avem un număr de 1.140 de primării care trebuie să rămână, pe considerente economice, pe considerente geografice. Adică nu așa, de pe hartă, că desființăm comuna asta pentru că este lângă cealaltă, că poate le desparte un deal și sunt la o distanță de 30 de km. Noi suntem foarte bine pregătiți din punctul ăsta de vedere“, a explicat senatorul AUR.

Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News

Mai multe știri din Politica