Unitate mobilă pentru depistarea cancerului de col uterin, la Spitalul Județean Craiova
Un centru mobil care va permite efectuarea analizelor pentru depistarea cancerului de col uterin va ajunge la Craiova, în cursul acestei săptămâni, autospeciala respectivă făcând parte dintr-un lot de opt astfel de unități mobile cumpărate de Ministerul Sănătății.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, achiziția autospecialelor a fost realizată în vederea creșterii capacității tehnice a reţelei naționale de screening în vederea îndeplinirii programului național de testare a cancerului. "Aceste opt unități vor consolida programul național de screning pentru cancer de col uterin și vor facilita accesul la program pentru femeile din zonele defavorizate", se arată în comunicat.Cele opt autospeciale vor fi livrate până vineri, urmând ca ulterior finalizării procedurilor de înmatriculare și stabilirii cadrului general de funcționare, să se înceapă campanii regionale de testare.Unitățile sanitare beneficiare ce participă la campania națională pentru depistarea cancerului de col uterin și către care sunt destinate aceste autospeciale sunt: Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță" din Cluj-Napoca; Spitalul Clinic Județean Mureș; Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu" din Timișoara; Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova; Institutul Regional Oncologic Iași (care va primi două unități); Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" din București și Institutul Național Pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu" din București.Programul de screening pentru cancer de col uterin beneficiază de finanțare în valoare de 47 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:11 - Noua lege a salarizării: cât vor câștiga profesorii, medicii, polițiștii, militarii și magistrații. Lista completă cu grilele propuse
- 08:02 - Atac armat lângă Casa Albă: suspectul a fost ucis, după ce a tras asupra agenților Secret Service
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














