Un motociclist a murit după ce a lovit o mașină, la Ișalnița

ambulanta-salvare-112
Un motociclist în vârstă de 26 de ani, din Craiova, și-a pierdut viața, duminică, pe drumul european E79, la Ișalnița, în județul Dolj, după un impact cu un autoturism în care se aflau două persoane, una dintre acestea fiind în stare gravă și urmând sa fie preluată de elicopterul SMURD. În urma accidentului, mașina a luat foc.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că accidentul s-a produs după ce motociclistul a depășit autoturismul care facea la stânga.„Un autoturism și un motociclist se deplasau pe E79 dinspre Craiova spre Ișalnița. Autoturismul a încercat să facă stânga spre ștrand, însă motociclistul se încadrase pentru a efectua depășirea. În urma impactului a rezultat decesul motociclistului și rănirea a altor 2 persoane din auto, acestea fiind conștiente” a afirmat Grădinaru.În urma impactului, autoturismul a luat foc.„La sosirea echipajului de pompieri ardea și autoturismul și motocicleta. La fața locului erau trei victime dintre care una încarcerată în autoturism. După evaluare s-a constatat că două victime sunt conștiente și cooperante și vor fi transportate la spital iar cea de a treia decedată”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Tania Vîlceanu.Ea a adăugat ca una dintre victime urmează să fie preluată de elicopterul SMURD pentru a fi transportată la spital.




Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














