Tânăr din Craiova arestat pentru că ar fi exploatat sexual mai multe fete în Italia

descinderi-mascati-600x3902
În urma a două percheziții efectuate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT din Craiova, a fost depistat un bărbat bănuit că ar fi exploatat sexual mai multe tinere, în Italia.
La data de 13 decembrie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova împreună cu procurorii DIICOT– S.T. Craiova, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţe ce aparţineau unui bărbat, de 31 de ani, bănuit de trafic de persoane şi trafic de minori.Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu anul 2018, bărbatul respectiv ar fi racolat şi exploatat sexual, în Italia, mai multe tinere, printre care şi o tânără, de 27 de ani, din judeţul Dolj.De asemenea, la data de 14 noiembrie, în urma cooperării dintre organele judiciare din România și Italia, tânăra în cauză a fost identificată și scoasă din mediul infracțional unde era obligată să se prostitueze, aceasta revenind ulterior în ţară.Bărbatul a fost reţinut, iar apoi pe numele său a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














