Sportivul David Popovici s-a retras din finala probei de 400 metri liber, de la Campionatul European

Sportivul David Popovici s-a retras din finala probei de 400 metri liber, de la Campionatul European
Sportivul se calificase cu al patrulea timp
Sportivul român David Popovici s-a retras din finala probei de 400 metri liber, de la Campionatul European, Roma.
Sportivul se calificase cu al patrulea timp.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Române de Natație pe pagina de Facwbook.
"David Popovici nu va înota în finala de la 400m liber! Antrenorul Adrian Rădulescu, împreună cu staff-ul tehnic, au decis să îl retragă pe David Popovici din finala de 400 m liber la Campionatul European de natație seniori de la Roma.
Programul încărcat din perioada următoare, consumul foarte mare pe care l-ar fi avut în finală și dorința de a pregăti cât mai bine participarea la Campionatul Mondial de juniori de la Lima (Peru) – o competiție foarte puternică – sunt motivele care stau la baza acestei decizii.
Obiectivul a fost să ne verificăm la un Campionat European de seniori în proba de 400 de metri liber, o probă importantă în primul rând pentru pregătirea celorlalte două, unde rezultatele au fost cu adevărat strălucitoare, dar care a venit și cu oboseală. Pentru noi e la fel de importantă și competiția din Peru, unde ne dorim rezultate bune (...) David Popovici vă mulțumește pentru sprijinul necondiționat de care a avut parte!" a declarat antrenorul Adrian Rădulescu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














