Potrivit unui comunicat de presă transmis marți de MS, este vorba despre 8.570 de flacoane de Remdesivir de 100 mg din stocul existent.
Medicamentul a ajuns în 94 spitale din toată țara.
Criteriile de repartizare ale medicamentului au ținut cont de necesarul minim de flacoane/pacient tratat și de numărul pacienților internați, confirmați, în secții și în ATI care necesită administrare, precizează reprezentanții Ministerului Sănătății.
Directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, Laurențiu Ivanovici, a precizat că acest medicament trebuie solicitat în funcție de situația în care se găsește stocul din fiecare unitate mdicală.
La Craiova, a explicat managerul, se fac solicitări din două în două zile. Luni dimineață au ajuns în farmacia instituției spitalicești nu mai puțin de 60 de doze de Remdesivir.
Sursa: Realitatea de Dolj