REPREZENTANȚII AUR DOLJ AU MARCAT ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI LA CALAFAT, ORAȘUL DIN CARE A PORNIT ASALTUL ASUPRA VIDINULUI

ziua independentei calafat
O delegație a organizației AUR Dolj, din care a făcut parte și deputatul Cosmin Iosub, s-a aflat sâmbătă la Calafat, pentru a marca Ziua Independenței României. Municipiul de la malul Dunării are o importanță deosebită în Războiul de Independență din anul 1877, pentru că de aici a plecat asaltul asupra Vidinului și obținerea independenței țării noastre față de Imperiul Otoman.
Delegația AUR Dolj a fost prezentă la Monumentul Eroilor din municipiul Calafat, unde a depus o coroană de flori. „Astăzi am marcat alături de colegii mei Ziua Independenței României într-un loc cu o semnificație istorică extrem de importantă“, a transmis, pe Facebook, deputatul AUR de Dolj, Cosmin Iosub.
Menţionată documentar la 5 august 1424, ca punct de vamă (Vama de la Calafat), la trecerea Dunării, pentru grâne, sare, vite, vin, ceară, miere, localitatea devine, în secolele XV-XVI, cel mai important loc de tranzit pentru comerţul Ţării Româneşti cu Peninsula Balcanică. La mijlocul secolului al XIX-lea, aşezarea a fost ridicată la rangul de oraş de către domnul Barbu Ştirbei.

De aici, de la Calafat, Armata Română răspunde tirurilor de artilerie turceşti, bombardând Vidinul, aflat pe malul opus al Dunării, declanşându-se astfel Războiul de Independenţă. Ordinul a fost dat de către Regele Carol I, care după salvele trase de către tunul 1 din bateria Carol, tunul 1 din bateria Mircea și tunul 1 din bateria Elisabeta, a rostit celebra propoziție: „Asta-i muzica ce-mi place!”. La finalul războiului, la Calafat s-a ridicat Monumentul Eroilor, acolo unde, în fiecare an, sunt organizate manifestări în memoria soldaților căzuți în lupta pentru independența României.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














