Declic a înaintat către Administrația Prezidențială o petiție semnată de peste 85.000 de cetățeni
Comunitatea Declic a înaintat către Administrația Prezidențială o petiție semnată de peste 85.000 de cetățeni care cer președintelui Nicușor Dan să declanșeze un referendum pe tema pensiilor speciale. Demersul vine în contextul discuțiilor tot mai aprinse privind reforma pensiilor magistraților. Cea mai nouă reacție pentru apărarea statului a fost transmisă de la reprezentanții procurorilor.
Reporter: Costin Grigore: ”În petiția trimisă la Cotroceni, comunitatea Declic susține că România are nevoie de un sistem transparent în care fiecare pensie să reflecte contribuțiile reale ale beneficiarului, indiferent de profesie sau funcția ocupată. În document se solicită o soluție pentru toate pensiile speciale, nu doar pentru cele ale magistraților.
Deocamdată, executivul vrea să înceapă reforma pensiilor speciale cu magistrați, aceasta fiind și o condiție pentru a nu pierde sute de milioane de euro din PNRR. Guvernul a propus ca procurorii și judecătorii să se pensioneze la vârsta de 65 de ani, iar pensia să fie de maximum 70% din ultimul salariu net.
Acum pensia magistraților se calculează la procentul de 80% din ultimul venit brut, astfel că în medie ajunge la 25.000 de lei. Din aceștia bani doar 6.000 provin din contributivitate. Pe de altă parte o asociație denumită "Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor" prezintă contextul în care aceștia își desfășoară activitatea. Prima dintre problemele semnalate este legislația incoerentă și impredictibilă.
Procurorii arată că avem o legislație penală ce oferă cele mai multe drepturi pentru suspect sau inculpat și recomandă simplificarea Codului de procedură penală. Alte aspecte reclamate sunt termenele scurte pentru parcurgerea unor etape din procedurile judiciare, volumul mare de muncă, dotările insuficiente sau modalitatea de numire în marile funcții de conducere ale parchetelor și sistemul de acces în magistratură.
Sursă: Radio România Actualități