Iarna va reveni la început de martie

Iarna va reveni la început de martie
Vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării
Vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării.
Spre deosebire de ziua anterioară, vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării, semnificativ în vest, centru, nord şi nord-est, precum şi la deal şi la munte, unde valorile termice se vor situa în jurul celor normale.
În restul teritoriului vremea se va menţine cu mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru sfârşitul lunii februarie.
Cerul va avea înnorari accentuate şi în general persistente în jumătatea nordică a ţării, iar seara şi noaptea şi în restul teritoriului.
Local şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa între -4 şi 4 grade.
ANM anunță și că de la 1 martie revin ninsorile.
La munte, la peste 1.500 de metri va ninge, iar vântul va sufla cu până la 90 de km pe oră.
În Capitală, vremea se va răci faţă de intervalul anterior, însă va fi în continuare caracterizată de valori cu mult mai mari decât cele climatologic specifice perioadei. Cerul, mai mult senin pe parcursul zilei, se va înnora treptat din orele serii când vor fi perioade în care se vor semnala averse şi posibil descărcări electrice. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade.
La munte, vremea se va răci semnificativ faţă de ziua anterioară. Cerul va fi mai mult noros şi în special în Carpaţii Orientali şi Meridionali se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de lapoviţă şi, mai ales, ninsoare. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a intervalului, iar la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, rafalele vor depaşi 80...90 km/h.
La malul Mării Negre, cerul va fi parțial înnorat în timpul zilei. Temperatura maximă va fi de 8 grade Celsius, iar cea minimă de 3 grade Celsius.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News










