Actualitate· 3 min citire

GEORGE SIMION, PRIMIT CU ENTUZIASM LA CRAIOVA. MESAJUL AUR PENTRU ROMÂNI: „MERGEȚI LA VOT!“

2 mai 2025, 12:17
Actualizat: 2 mai 2025, 12:17
george simion la Craiova

george simion la Craiova

Articol scris de Autor

Liderul AUR George Simion, candidatul partidului la alegerile prezidențiale de duminică, s-a aflat pentru o zi la Craiova, unde a fost primit cu mult entuziasm. Simion a dat o tură prin Parcul Romanescu, a vorbit cu craiovenii și i-a îndemnat să iasă la vot. De altfel, acesta este și mesajul AUR pentru toți românii: „Mergeți la vot!“.

George Simion a fost întâmpinat cu căldură de craioveni, iar unii chiar au ținut neapărat să se fotografieze cu liderul AUR. De remarcat că mulți dintre cei care l-au oprit pe Simion pentru fotografii erau tineri, chiar unii care vor vota duminică pentru prima oară.

[gallery size="full" td_select_gallery_slide="slide" ids="147269,147270,147268,147267"]

Simion a fost însoțit și de parlamentarii AUR de Dolj, deputații Cosmin Iosub și Ionel Gheorghe și senatorul Marian Vasile.„Pregătiți să le arătăm puterea poporului? Diaspora începe curățenia de mâine dimineață (vineri – n.r.), cei din țară ne pregătim pentru duminică!“, a transmis deputatul Cosmin Iosub.

Vineri este prima zi de vot în diaspora la alegerile prezidențiale de duminică. Românii din străinătate vor vota în 965 de secții. Votul în diaspora a început joi seara, la ora 22:00, ora României, prima secție deschisă alegătorilor, la scrutinul prezidențial, fiind la Auckland, în Noua Zeelandă (ora 7:00, ora locală).

În diaspora votul se desfășoară pe parcursul a trei zile:

  • vineri, 2 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale);
  • sâmbătă, 3 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale);
  • duminică, 4 mai, între 7:00 (ora locală) și 21:00 (ora locală a României).

George Simion: „Am găsit peste patru milioane de persoane decedate pe listele electorale“

Tot la Craiova, liderul AUR a tras și un semnal de alarmă cu privire la persoanele decedate care apar încă pe listele electorale. George Simion a transmis mesajul chiar dintr-un cimitir din Bănie.  

„Sunt alături de colegii în Craiova. Am venit să identificăm persoanele care sunt în Registrul electoral. Am găsit peste patru milioane de persoane decedate pe listele electorale. Noi am trimis tuturor din Registrul Electoral, primit la zi din partea Autorității Electorale Permanente, scrisori – și ce să vezi? Cei care au primit scrisorile, unii, erau decedați de 20, 25 de ani. Morții votează? Hai, de data asta, să voteze mai mulți vii decât morți. Mergeți la vot!“, a afirmat George Simion.

AUR a a sesizat AEP și Avocatul Poporului, cerând intervenția urgentă pentru verificarea și actualizarea registrelor electorale permanente și demararea unei anchete privind modul în care aceste registre au fost folosite la vot. „AUR denunță public una dintre cele mai grave fraude sistemice tolerate de statul român în ultimele decenii: menținerea persoanelor decedate pe listele electorale permanente. Potrivit estimărilor AUR, aproximativ patru milioane de persoane decedate figurează în continuare oficial cu «drept de vot» în România, falsificând realitatea electorală și oferind pârghii de manipulare în mâinile unui sistem corupt care refuză să piardă controlul”, este mesajul AUR.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, Email: info@partidulaur.ro, Adresă: com. Tunari, sat Tunari, str. Geneva, nr. 20, parter, ap. 1, jud. Ilfov
CMF: 31250007, CPP A0B0C1D1E1

Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate