FOSTUL DIRECTOR ADJUNCT AL SERVICIULUI DE INFORMAȚII DIN REPUBLICA MOLDOVA RĂMÂNE ÎN AREST PREVENTIV

FOSTUL DIRECTOR ADJUNCT AL SERVICIULUI DE INFORMAȚII DIN REPUBLICA MOLDOVA RĂMÂNE ÎN AREST PREVENTIV
El a fost arestat preventiv pe 10 septembrie
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat de trădare și transmiterea de informații secrete către KGB din Belarus, rămâne în arest preventiv, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție.
El a fost arestat preventiv pe 10 septembrie, în urma unei decizii a Curții de Apel București. A formulat contestație la această decizie, care a fost respinsă miercuri de Instanța supremă.
Alexandru Bălan, în vârstă de 47 de ani, cu dublă cetățenie - moldovenească și română -, a fost ridicat de procurori pe 8 septembrie, la Timișoara, și pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în formă continuată.
'Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu anul 2024 și până în prezent, suspectul, care a deținut anterior funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activități de divulgare neautorizată a unor informații secrete de stat către reprezentanți ai unei puteri străine, respectiv ofițeri din cadrul Comitetului Securității de Stat - KGB al Republicii Belarus, în condiții de natură să pună în pericol securitatea națională a României', anunța DIICOT într-un comunicat de presă.
Conform DIICOT, între anii 2024 - 2025, Alexandru Bălan a avut două întâlniri, ambele în Budapesta (Ungaria), cu ofițeri de informații din cadrul Comitetului Securității de Stat - KGB al Republicii Belarus, existând suspiciuni rezonabile că aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucțiuni și efectuarea de plăți pentru serviciile prestate. AGERPRES
Citește și:
- 15:07 - Medicul lui Netanyahu: „Israelul a luat măsuri. Regimul va cădea!”
- 12:22 - Ministerul Afacerilor Externe al României: „Românii din zonele afectate de operațiuni militare sunt în siguranță. Aproape 1.000 de persoane, în contact cu misiunile diplomatice”
- 11:13 - Vremea azi, 1 martie: temperaturi peste normalul perioadei. Maximele ajung la 17 grade în unele regiuni
- 09:51 - 34 de zboruri anulate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











