Câinii de la Adăpostul din Breasta își așteaptă stăpânii

caini-in-padoc
O campanie de promovare a Adăpostului canin Breasta, precum și de educare a proprietarilor de animale de companie, va fi derulată în această lună de către reprezentanții SC Salubrității Craiova SRL.
Potrivit unui comunicat de presă, clienții societății care locuiesc la casă vor primi în această lună, odată cu factura aferentă serviciilor de ridicare a deșeurilor prestate în septembrie, un flyer cu informații referitoare la Adăpostul canin Breasta, pentru persoanele interesate să adopte un câine fără stăpân, dar și recomandări și obligații legale pentru craiovenii care sunt deja proprietari ai unui animal de companie.„Iubitorii de animale sunt un segment important al comunității noastre și considerăm importantă educarea lor, în sensul conștientizării responsabilității pe care o au în creșterea animalelor de companie pe care le dețin și aici este extrem de importantă sterilizarea. Nu în ultimul rând, campania noastră are și scopul de a face cunoscut Adăpostul canin Breasta, condițiile de acces, programul, precum și faptul că oricine dorește să plece acasă cu un cățel din adăpost nu trebuie să plătească nimic, trebuie doar să își dorească să fie un stăpân iubitor și responsabil”, a declarat Mihai Butari, director general în cadrul SC Salubritate Craiova SRL.În prezent, oricine dorește să adopte un câine fără stăpân de la Adăpostul canin Breasta trebuie să se prezinte la adăpost având asupra sa buletinul sau cartea de identitate.Programul este zilnic (luni-vineri, 10.00-14.30, sâmbătă, duminică și sărbători legale, între 11.00-13.00). După alegerea câinelui dorit, persoana trebuie să facă o cerere prin care își exprimă intenția de adopție a câinelui respectiv.După petrecerea a cel puțin 7 zile lucrătoare în adăpost, câinele devine adoptabil. Întreaga procedură este gratuită, câinele fiind dat spre adopție vaccinat, deparazitat, sterilizat, microcipat și înregistrat în Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














