Adolescent fără permis i-a furat mașina vărului și a lovit un copac
Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Craiova, este cercetat penal după ce, deși nu are permis de conducere, a furat mașina vărului său, lovind un copac și dând bir cu fugiții imediat după comiterea faptei.
Cel care a anunțat poliția despre cele întâmplate a fost chiar proprietarul mașinii, un bărbat de 32 de ani, tot din Craiova. „Marți, poliţiştii Secției 2 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de către un bărbat de 32 de ani, din Craiova, despre faptul că, în cursul aceleiași zile,vărul său în vârstă de 19 ani, din aceeaşi localitate, i-a sustras autoturismul parcat pe strada Dr. Victor Papilian. La fața locului s-au deplasat poliţiştii care, în urma verificărilor efectuate, au depistat autoturismul respectiv pe strada Dimitrie Bolintineanu, acesta prezentând avarii la bara de protecție spate şi lunetă. Ulterior, în zona respectivă a fost depistat tânărul bănuit de furt, care, fiind condus la sediul secției, a recunoscut că el a sustras autoturismul vărului său și că l-a condus de pe bulevardul 1 Mai până pe strada Dimitrie Bolintineanu, unde a avariat autoturismul lovind un copac, după care l-a abandonat”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.În urma verificărilor, oamenii legii au depistat faptul că tânărul de 19 ani nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. „În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a conchis reprezentantul IPJ Dolj.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














