6 marinari, blocați în buncărul unei nave! Intervenţie contracronometru pe Dunăre

6 marinari, blocați în buncărul unei nave! Intervenţie contracronometru pe Dunăre
O persoană, preluată inconștientă de ambulanța navală
Autorităţile tulcene au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru extragerea a şase marinari din buncărul unei nave. La momentul intervenției, marinarii erau inconştienţi, fiind, cel mai probabil, intoxicaţi cu gazele produse de o motopompă.
"În jurul orei 23:00, pompierii tulceni au fost solicitați prin apel la numărul unic de urgență 112 pentru a interveni pe o navă sub pavilion Comores, acostată pe Brațul Tulcea la mila marină 36, pentru extragerea a 6 marinari care se aflau în stare de inconștiență într-un buncăr al navei.
La fața locului s-au deplasat 5 subofițeri cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, o ambarcațiune IB5, o ambulanță navală din cadrul SAJ Tulcea, o ambulanță navală privată și un echipaj din cadrul Poliției de Frontieră Tulcea cu 2 agenți de poliție.
În urma recunoașteți făcută de pompierii tulceni în buncărul indicat de echipajul navei și după ce s-a stabilit că nu există pericol pentru salvatori victimele au primit îngrijiri medicale de urgență la fața locului după care au fost extrase rând pe rând și transbordate pe ambarcațiunile navale care ie-au transportat la cea mai apropiată unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Din cele 6 victime, 2 au refuzat transportul la spital.
O victimă a fost predată echipajului medical inconștientă iar alte 3 au fost predate echipajelor medicale conștiente.
La misiunea de salvare și acordarea primului ajutor echipajului navei au participat un număr de 16 salvatori, cadre medicale de primă intervenție și a Poliției de Frontieră Tulcea care, în mai puțin de o oră au reușit să acorde primul ajutor victimelor, să le extragă din mediul în care au fost găsite și să le transporte la spital", a transmis, sâmbătă, ISU Tulcea.
Potrivit sursei citate, victimele sunt de origine siriană (3 persoane), indiană (2 persoane) și egipteană (o persoană).
Victima preluată inconștientă de către ambulanța navală este de cetățenie Siriană.
Cauza probabilă de intoxicare a fost identificată ca fiind gazele produse de o motopompă ce se afla în funcțiune în zona în care aceștia își desfășurau activitatea, mai arată reprezentanții ISU Tulcea.
Citește și:
- 17:52 - Măsură urgentă la Lisabona: Portugalia scade taxele pe combustibil pentru a tempera creșterea prețurilor
- 17:19 - Hackeri pro‑iranieni ar fi atacat site‑ul ANAF. Gruparea acuză poziția președintelui Nicușor Dan în conflictul din Orientul Mijlociu
- 16:43 - Ilie Bolojan, reacție dură la boicotul simulărilor pentru Evaluarea Națională: „Responsabilitatea noastră este față de copii”
- 16:10 - „Am refuzat să îmi trădez țara”: Publicăm astăzi primele două capitole ale cărții semnate de Gabriel Oprea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











