Secția Terapie Intensivă Covid din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova va fi relocată într-o construcție modulară, consilierii județeni aprobând, marți, în cadrul ședinței din această lună, darea în administrare a unei suprafețe de teren de 1.400 metri pătrați. 

Reprezentanții unității spitalicești au trebuit să caute soluții în acest sens, în urma unui control al DSP Dolj, inspectorii depistând faptul că între paturile de la ATI Covid nu este distanța corespunzătoare.

În construcția modulară vor fi amplasate 30 de paturi, proiectul fiind deja în proces de elaborare.

„Am solicitat acest teren pentru relocarea Secției ATI Covid. Va fi o secție modulară cu 30 de paturi. Proiectul este în curs de elaborare și ne dorim ca până la finele anului să îl depunem. Aveam nevoie de acest teren. În aproximativ trei luni, noi sperăm să fie totul gata”, a menționat directorul SCJU Craiova, Laurențiu Ivanovici.

Controlul în Secția ATI a SCJU Craiova a fost dispus imediat după tragedia de la Piatra Neamț, termenul de rezolvarea a problemei distanței dintre paturi(fie reducere număr de paturi, fie extindere secție)este de 6 luni.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentCHECK-IN. Sfidare în pandemie, zeci de oameni la chefuri private
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 128. Încă un mit spulberat: modelul suedez