Unitățile de învățământ profesional și tehnic din județul Dolj se pot înscrie, în perioada 14 -22 martie, în vederea obținerii „Titlului de excelență”, un certificat care atestă calitatea formării profesionale.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Dolj, acțiunea se înscrie în campania de promovare a învățământului profesional și tehnic la nivel județean, aducând în prim plan acest segment important al învățământului și contribuind  la îmbunătățirea imaginii prin evidențierea activităților desfășurate în aceste școli.

Premiile se vor acorda în luna mai a acestui an, instituțiile interesate trebuind să completeze un formular on-line, accesând link-ul  https://goo.gl/forms/B0xwd3zWdn08srUG2.

„În perioada 1-30 mai 2019,  au loc festivitățile de decernare a premiilor. Distincţia acordată unităţilor şcolare reprezintă un semn al recunoaşterii de către autorităţile locale/judeţene/regionale şi validării de către mediul economic a bunelor practici în dezvoltarea şi promovarea unor oferte de formare profesională iniţială, corelate cu nevoile angajatorilor, ancorate în aspiraţiile beneficiarilor şi conforme cu priorităţile strategice de dezvoltare socio-economică a regiunii. Recunoaşterea rezultatelor şcolilor participante este realizată în cadrul reglementat şi legiferat al Metodologiei privind monitorizarea PAS-Plan de Acţiune al Şcolii”, au transmis reprezentanții ISJ Dolj.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj este inițiator al etapei a II-a a Campaniei „Titlul de excelență” în cadrul proiectului „Learning by doing”, în care parteneri naționali sunt Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) și Camera de Comerț și Industrie Hunedoara.

Articolul precedentDoljul printre cele 22 de judeţe în care poliţiştii fac percheziţii. Dosarul vizează o reţea de comerţ ilegal cu tutun prelucrat
Articolul următorO nouă bătaie între medici, la spitalul din Craiova