O amplă acțiune de igienizare a râului Jiu, zona pod Breasta, amonte și aval,a avut loc, luni, activitatea fiind derulată de către reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj.
O amplă acțiune de igienizare a râului Jiu, zona pod Breasta, amonte și aval,a avut loc, luni, activitatea fiind derulată de către reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj.
Potrivit reprezentanților ABA Jiu, încă de la instalarea stării de urgență, instituția a luat toate măsurile de prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Astfel, pentu acțiunile din teren, fie că sunt de igienizare, defrișare, decolmatare se lucrează în grupuri restrânse de maxim trei muncitori, păstrând distanța de doi metri.
„Ecologizarea efectuată azi pe râul Jiu s-a întins pe o lungime de cca 2 km. Angajații Administrației Bazinale de Apă Jiu – Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, au strâns de pe malul râului Jiu și digul din zonă deșeuri menajere, din plastic, deșeuri rezultate din materiale de construcții și gunoi de grajd. Totodată, în această perioadă se execută lucrări de întreținere a digurilor. Astfel, se fac defrișări mecanizate de arbori și arbuști și curățare manuală de iarbă pentru a asigura întreținerea corespunzătoare a digurilor în caz de inundații”, a declarat purtătorul de cuvânt al ABA Jiu, Camelia Bărbuțu.
Având în vedere cantitatea mare de deșeuri ridicată de fiecare dată, ABA Jiu amintește autorităților publice locale că, în conformitate cu prevederile legale actuale, acestea sunt responsabile direct de gestionarea regimului deșeurilor în arealul pe care îl administrează.
În acest context, autoritățile publice locale au obligația să igienizeze cursurile de apă ori de câte ori este necesar și trebuie să efectueze acțiuni de monitorizare pentru prevenirea depozitării deșeurilor pe maluri.