Polițiștii și angajații din penitenciare, nemulțumiți de salarii și sporuri, au ieșit în stradă, joi, la Craiova, protestatarii având mai multe mesaje pentru cei din ministerul de resort și pentru guvernanți.

„Murim la datorie cu minimul pe economie”, „Opriți bătaia de joc la adresa polițiștilor” sau „Muncă egală, plată egală”, aceste mesaje, speră polițiștii doljeni și angajații din penitenciare, să fie auzite de către factorii de decizie.

Aceștia spun că vor să se respecte Legea unică de salarizare, susținând că salariul unui polițist se calculează, în prezent, la nivelul anului 2009.

„Ne-am săturat să fim mințiți. Noi le cerem reprezentanților acestui Guvern să respecte legea pe care au votat chiar ei, Legea unică de salarizare. Vrem să ni se calculeze și nouă salariile exact cum i se calculează doamnei ministru Carmen Dan. Nouă ni se calculează salariul la nivelul anului 2009. Dorim să se respecte legea, nu vrem altceva”, a precizat Elvis Măceșanu, președintele Sindicatului Polițiștilor Dolj.

Protestatarii mai vor ca în sistem să nu mai existe discriminări salariale.

„Protestul are ca obiect nemulțumirile polițiștilor față de inechitățile și discriminările salariale menținute de Ministerul Afacerilor Interne. Astfel că există polițiști din cadrul aceleiași structuri care lucrează în același birou și desfășoară aceleasi activitati, dar care au salarii diferite în funcție de modul discreționar în care au fost aplicate anual actele normative cu privire la salarizare. Singura modalitate de eliminare a acestor discriminări este aplicarea grilei de salarizare prevăzute de Legea 153/2017, așa cum a fost posibil și pentru alte categorii bugetare, astfel minimalizând inflația care va reduce eventuale creșteri etapizate”, a declarat Gabriel Gîrniță, președintele Sindicatului Europol, filiala Dolj.

La rândul lor, lucrătorii din penitenciare sunt nemulțumiți că sporurile și voucherele de vacanță s-au plafonat la nivelul lunii decembrie a anului trecut. Aceștia mai spun că o altă mare problemă este lipsa personalului, angajații din sistem fiind nevoiți să facă multe ore suplimentare.

„Ne dorim respectarea grilei maxime, deblocarea sporurilor, toate fiind blocate la nivelul lunii decembrie 2018. De asemenea, voucherele de vacanță au fost plafonate la nivelul anului 2018. Au rămas la 1.450 de lei cu toate că salariul minim brut garantat a crescut, în 2019. Guvernul a înțeles să ne acorde 1.450 de lei și acolo a rămas. Referindu-ne la Administrația Penitenciarelor, anul trecut am avut peste un milion de ore suplimentare și ar fi nevoie de o organizare judicioasă a resursei umane pentru a încadra cel puțin două, trei mii de oameni pentru că la ora actuală abia ne descurcăm. La nivelul Penitenciarului Craiova avem un minus de aproximativ 100 de cadre. Pentru a nu ajunge la plata orelor suplimentare, practica este să le recuperăm, ceea ce afectează bunul mers al activității”, a precizat Florin Deloreanu, președintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare, filiala Craiova.

Articolul precedentReabilitarea drumului Craiova-Cetate, scoasă la licitație
Articolul următorCăruțe ridicate de străzile municipiului Craiova