Craioveanul Eduard Constantinescu, fiul interlopului Enryko Constantinescu, dat în urmărire internațională din luna august a anului trecut, a fost extrădat în data de 8 februarie, din Washington, şi dus în Arestul IPJ Dolj, acesta fiind cercetat într-un dosar de tentativă de omor.

Fiul lui Enryko Constantinescu, interlop din Craiova, a fost implicat într-un scandal, într-un club din Craiova, în luna octombrie a anului 2016.  Eduard Constantinescu împreună cu alți doi prieteni au bătut doi tineri, una dintre victime fiind lovită cu o sticlă în cap.

În primă fază, Eduard Constantinescu a fost cercetat pentru lovire sau alte violențe, anchetatorii dispunând ulterior schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă de omor.

Procurorii doljeni au reținut că, în noaptea de 22 spre 23 octombrie 2016, în jurul orelor 01.55, „în timp ce mai multe persoane se aflau în incinta clubului Kripton din Craiova, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul Constantinescu Eduard Marian i-a aplicat persoanei vătămate P.N. lovituri cu o sticlă de vin, în cap, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, inculpatul Ciovică Paul Florin i-a aplicat persoanei vătămate D.C. lovituri cu pumnii, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale. Având în vedere aceste aspecte, rezultate din actele medico-legale, coroborate cu declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorilor, conform cărora inculpatul Constantinescu Eduard Marian a lovit persoana vătămată în mod repetat, cu sticla în cap (de două ori), una dintre lovituri fiind parată cu mâna de persoana vătămată, iar acţiunea de lovire a acesteia a fost întreruptă de intervenţia altor persoane, în speţă există intenţia de săvârşire a infracţiunii de omor, rămasă în forma tentativei”.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, Eduard Constantinescu a fost dat în urmărire națională și internațională, în luna august a anului trecut, după ce Tribunalul Dolj a emis un mandat de arestare în lipsă.

Oamenii legii au mai arătat că Eduard Constantinescu este cunoscut pentru „perseverența infracțională”, fiind cercetat, din anul 2010, în mai multe cauze pentru fapte cu violenţă, contra autorităţii sau la regimul circulaţiei.

Articolul precedentFemeie din Craiova, la spital în urma unui accident provocat chiar de ea. S-a ales şi cu un dosar penal – FOTO
Articolul următorÎncep exproprierile pentru conducta de apă Isvarna-Craiova. Consilierii județeni au votat declanșarea procedurii