Doi bărbați din comuna Celaru, județul Dolj, au ajuns la spital, miercuri dimineață, după ce mașina în care se aflau a lovit un tramvai, în municipiul Craiova.
Potrivit IPJ Dolj, evenimentul rutier a avut loc pe bulevardul Decebal.
„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, în eveniment au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism ce circula pe bulevardul Decebal, condus de un bărbat, de 30 de ani, din comuna Celaru și un tramvai, condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Șimnicu de Sus, ce se deplasa pe breteaua de legătură între bulevardul Decebal și strada Calea București, acesta efectuând virajul la stânga”, arată IPJ Dolj.
Doi bărbați, din comuna Celaru, pasageri în mașină, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.
Șoferul și vatmanul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.
Sursa: Realitatea de Dolj