SFIDARE URIAȘĂ! DOLIUL NAȚIONAL PENTRU ION ILIESCU, UMBRIT DE PROTESTUL #REZIST

SFIDARE URIAȘĂ! DOLIUL NAȚIONAL PENTRU ION ILIESCU, UMBRIT DE PROTESTUL #REZIST
Un protest va avea loc în această seară, de la ora 19.00
Sfidare din partea reziștilor în ziua în care fostul președinte Ion Iliescu este condus pe ultimul drum! A fost anunțat protest față de decizia Guvernului de a decreta zi de doliu național. Manifestația va avea loc în fața Cercului Militar.
Un protest va avea loc în această seară, de la ora 19.00, organizat de tabăra reziștilor. Aceștia spun că vor merge în stradă și vor protesta față de faptul de decizia adoptată de Guvernul României prin care ziua de 7 august a fost declarată zi de doliu național.
A fost lansată o petiție în mediul online în ultimele zile prin care s-a cerut să se oprească procedura pentru funeralii de stat. Reprezentanții USR motivează acest protest prin faptul că "au rămas răni adânci în țara noastră după evenimentele din decembrie 89".
În ședința de Guvern de zilele trecute, cei de la USR s-au opus decretării zilei de doliu național, pe 7 august. A fost o decizie adoptată însă de reprezentanții Executivului. Useriștii au anunțat, în context, că nu vor participa la aceste funeralii de stat.
Citește și:
- 10:24 - Război Rusia - Ucraina: Zelenski anunță reforma armatei, cu salarii mai mari pentru soldați și demobilizări etapizate
- 10:18 - Adrian Câciu: „Ilie Bolojan trebuie să dea explicații la parchet după ce a sărăcit românii!”
- 10:11 - Proteste violente în Franța: peste 150.000 de oameni vor salarii mai mari și cer demisia Guvernului
- 14:27 - Ilie Bolojan explică scenariile moțiunii de cenzură: ce se întâmplă dacă Guvernul cade sau rămâne în funcție
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














