GUVERNUL SE ÎNTRUNEȘTE ÎN ȘEDINȚĂ EXTRAORDINARĂ

GUVERNUL SE ÎNTRUNEȘTE ÎN ȘEDINȚĂ EXTRAORDINARĂ
Ședințele comune ale Parlamentului sunt programate să înceapă de la ora 19:00
Guvernul se întrunește în ședință extraordinară pentru a adopta amendamente la pachetele pentru care urmează să își asume răspunderea în fața Parlamentului.
Astfel, conform agendei Guvernului, ar urma să fie însușite amendamente depuse de către senatori și deputați la cele cinci proiecte adoptate vineri de către Executiv.
Senatul și Camera Deputaților se reunesc, luni, în ședințe comune succesive, pentru angajarea răspunderii Guvernului, pe rând, în cazul a cinci proiecte adoptate de Cabinetul Bolojan care fac parte din pachetul doi de reformă.
Ședințele comune ale Parlamentului sunt programate să înceapă de la ora 19:00 și prezența parlamentarilor poate fi fizică sau online.
Potrivit calendarului stabilit de Birourile permanente reunite, parlamentarii au putut depune amendamente la aceste proiecte de lege până luni dimineață, la ora 9:00.
Conform programului, în prima ședință comună, Guvernul își angajează răspunderea în fața Parlamentului asupra proiectului pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, cea de-a doua ședință comună - pentru proiectul privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, în cea de-a treia ședință comună - proiectul de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/ 2011 privind guvernanță corporativă a întreprinderilor publice.
În cea de-a patra ședință comună, Guvernul își angajează răspunderea pentru proiectul privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, iar în cea de-a cincea - pentru proiectul privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Executivul a adoptat, vineri, proiectele de lege pentru care urmează să își angajeze răspunderea în Parlament. AGERPRES
Citește și:
- 08:18 - Olguța Vasilescu aruncă bomba: „Este foarte posibil ca să strângem aceste 233 de voturi. Cred că ar mai putea să dureze vreo săptămână această criză”
- 22:13 - Dan Dungaciu, după consultările de la Cotroceni: „Nu au o soluție. Tot ce se va întâmpla va fi o improvizație”
- 22:00 - George Simion, dezvăluiri explozive de la întâlnirea cu Nicușor Dan. Planul AUR pentru guvernare și rolul lui Călin Georgescu Liderul AUR, în exclusivitate la „Culisele Statului Paralel”
- 21:45 - Robert Negoiță a câștigat în primă instanță procesul cu ANAF
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News













