Zeci de liceeni din zona Olteniei au participat la Școala de vară “Fii activ prin sport!”
Peste 50 de elevi din patru licee din zona Olteniei au participat, anul acesta, la Școala de vară “Fii activ vara prin sport!”. Proiectul este derulat de Facultatea de Educație Fizică și Sport din Craiova, pentru cel de-al doilea an consecutiv.
Potrivit organizatorilor, acțiunile au demarat în data de 16 iunie și se încheie pe 1 iulie. Cei 52 de elevi au participat la activitățile desfășurate în Craiova, programul îmbinând cursuri de vară prin care elevii vor dobândi un bagaj academic introductiv și vor deprinde strategii noi de învățare, prin participarea la activități sportive în campus – nu doar ca actori, ci ca organizatori, prin participarea la activități reacreative și evenimente culturale, implicarea în organizarea unor evenimente de profil, de voluntariat la asociații neguvernamentale dar și prin desfășurarea unor ateliere de lucru specifice dezvoltării personale. Instituțiile participante, anul acesta, sunt Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu” (Craiova), Colegiul Naţional Pedagogic „Ștefan Odobleja” (Severin), Colegiul Economic „Virgil Madgearu” (Târgu Jiu) și Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” Dăbuleni.Aceștia au mai participat la cursuri de consiliere profesională și orientare în carieră și au făcut vizite de studiu la organizații relevante din Craiova, dar și la Călimănești, pentru a se familiariza cu cerințele potențialilor angajatori din domeniul sportului/kinetoterapiei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News














