Actualitate· 2 min citire

Video. Păruială cu scântei în mijlocul Târgului de Crăciun din Craiova. Două femei și-au împărțit pumni și palme la liber

18 nov. 2025, 20:31
Actualizat: 18 nov. 2025, 20:31
Video. Păruială cu scântei în mijlocul Târgului de Crăciun din Craiova. Două femei și-au împărțit pumni și palme la liber

Video. Păruială cu scântei în mijlocul Târgului de Crăciun din Craiova. Două femei și-au împărțit pumni și palme la liber

Articol scris de Realitatea de Craiova

Atmosfera festivă a fost condimentată cu un moment neașteptat

Târgul de Crăciun din Craiova a debutat în forță în weekend, cu peste 100.000 de participanți, conform anunțului făcut pe 14 noiembrie de primarul Lia Olguța Vasilescu. Orașul s-a transformat într-o adevărată capitală a sărbătorilor, cu zone decorate festiv în Piața Mihai Viteazul, Piața Frații Buzești, Piața William Shakespeare, Strada Theodor Aman, Zona Doljana și English Park.

Printre luminițe, bradul-scenă și „Satul lui Moș Crăciun”, atmosfera festivă a fost condimentată cu un moment neașteptat. Într-un videoclip postat de Tibi Duțu, basistul trupei Iris, două femei au oferit publicului un „spectacol” paralel: După o altercație verbală, una dintre ele, îmbrăcată într-o geacă albă, a început să își tragă de păr interlocutoarea, declanșând o bătaie chiar în mijlocul mulțimii. Comentariul lui Duțu a fost savuros: „Deja se simte spiritul sărbătorilor! Gospodinele se întrec în toate cele...”.

Martorii au intervenit rapid și au despărțit protagonistele, astfel încât incidentul nu a escaladat.

Atracțiile târgului

În Piața William Shakespeare, „Satul lui Moș Crăciun” atrage atenția cu o căsuță spectaculoasă de aproape șase metri înălțime, luminată festiv și dotată cu un ceas de poveste. Cei mici îl pot vizita pe Moș Crăciun în fiecare seară, între 18:30 și 19:00, când acesta își face intrarea grandioasă în Piața Mihai Viteazul, însoțit de zăpadă artificială – o premieră pentru ediția din 2025.

În Piața Frații Buzești, bradul-scenă găzduiește concerte și spectacole zilnice, iar bradul din Piața Mihai Viteazul, decorat ca un magazin de jucării, a devenit deja unul dintre cele mai fotografiate puncte ale târgului.

Craiova, destinație de Crăciun

Târgul va rămâne deschis până pe 4 ianuarie 2026, oferind aproape două luni de spectacole, lumini și experiențe festive. Orașul își reconfirmă statutul de una dintre cele mai spectaculoase destinații de Crăciun din România, atrăgând anual zeci de mii de turiști din țară și din străinătate.

Sursa: realitatea.net


Sursa: Realitatea de Dolj

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate